Grigorie, boierii noștri cei bătrâni se gândiră că este vremea a ne redobândi și noi drepturile noastre, călcate și pierdute de domnii fanarioți, ce au domnit în România și Moldova peste 100 de ani. Nu era vorba a ne revolta împotriva Porții Otomane, dar a-i cere, cu plângere, să depărteze din țara noastră pe mitropoliți, pe episcopii și pe amploaiații de origine fanarioți și să ne dea dreptul să alegem noi domni, mitropoliți și episcopi din neamul nostru românesc, după vechile noastre datini și stipulații.
Atunci domnea în București Alexandru Suțu, domn fanariot, iar boierii cei mai dârji și cu curaj erau spătarul Grigorie Băleanul și hatmanul Mihăiță Filipescu, căci ambii erau înscriși în ceata ienicerilor turci, numită „otuzbir", adică ceata cu numărul 31 de ieniceri. Ba, încă ei aveau și păzitor la perdea (așa se numea ușa camerei boierești) câte un ienicer turc, înarmat cu iatagane și pistoale.
Spătarul Băleanu, care era foarte stimat în România Mică, scrise slugerului Tudor Vladimirescu, la Gorj, ca să vi<nă> în bucurești, și-l însărcina ca, pe dată ce va fi înștiințat că a murit vodă Suțu și tronul țării e vacant, să-și compuie o trupă de catane de prin județele oltene și să sosească cu ele de-a dreptul în Capitală. Pe de altă parte, chemă, în secret, acasă la el (căci ședea în casele sale, unde e azi Tipografia fraților Gobl) pe vecinul și camaradul său de arme, hatmanul Mihăiță Filipescu (care ședea în casele sale, cele din colț, peste drum de Poștă și Telegraf, astăzi ale văduvei Gherman) și se sfătui cu el cum să omoare mai curând pe vodă Suțu; au hotărât să cheme și pe eruditul episcop Ilarion Argeșiu și să se sfătuiască între ei trei ce este de făcut. Astfel se hotărî, nu mai târziu ca a doua zi să cheme pe căpitan Farmachi, care era tufeccii bașa peste arnăuții lui vodă Suțu; acesta sta totdeauna pe înarmat, cu pistoale și iatagane, la perdeaua (ușa) lui vodă și oricând vodă ieșea spre a merge la Divan sau în apartamentul doamnei, numit ghinechion (harem), se lua după dânsul, ca un pagiu (paj). Această căpetenie de arnăuți era, negreșit, și subalternul marelui spătar Băleanu.
A doua zi, adunându-se la Băleanu, Mihăiță Filipescu și Ilarion (fără diacon), care aduse cu sine Sfânta Cruce și Evanghelia, au chemat pe căpitan Farmachi și, după ce l-au supus la un groaznic jurământ pe Sfânta Cruce și Evanghelie, că nu va divulga secretul ce i se va încredința, i-au zis:
— Căpitan Farmachi, tu fanariot nu ești, tu ești din bravii eleni cari azi sunt sculați pentru independența lor; vrei tu ca să faci fericirea țărei mele și eu să te fac fericit, dăruindu-ți două mari moșii și făcându-te pământean român, dându-ți boierie? Dacă vrei, atunci să-mi omori pe vodă,
