când vei rămânea singur cu el, și pe dată să vii la mine acasă. De curajul tău nu mă îndoiesc. Primești ?
Farmachi a răspuns că primește, putând să facă aceasta cu mare înlesnire, când vodă va trece, a doua zi dimineață, la Divan; își dete cuvântul că până la nămeazi vodă va fi mort.
Numitul căpitan își pregăti pistoalele ce purta la brâu și se duse, a doua zi, la postul său, care era la ușa camerei lui vodă. Șezu pe scaun, așteptând ca, atunci când va ieși vodă și va trece la Divan, să-l împuște. Era obicei ca, atunci când ieșea vodă din odaia lui, căpitan Farmachi să-l întâmpine cu o temenea (salutare turcească constând în ducerea mâinii de la gură până la cap), în momentul acela se gândea căpitanul să-i tragă glonțul în piept. Însă el, cum se întâlni față în față cu vodă, în loc să scoată pistolul de la brâu, își pierdu tot cumpănul, îi făcu temeneaua și-l urmă prin coridoare până la divan. Aci lăsă în locul său pe baș-buluc bașa (șeful garnizoanei) și se repezi într-o fugă la spătarul Băleanu, unde-l așteptau Mihăiță Filipescu și Ilarion episcopul. Pe dată ce intră, își arătă pistoalele cât erau de bine regulate pentru acel fatal minut și le spuse că nu avusese curagiul d-a ucide pe vodă, îndată ce se văzuse față în față, nu putuse să-i facă altceva decât temeneaua obișnuită și să se ia după el. (Vedeți dar cât de mult influențează fața unui stăpânitor pe supușii săi!)
Atunci, boierii au dăruit un bun bacșiș căpitanului și i-au zis să se ducă cu D-zeu și să nu divulge secretul, ca unul ce a făcut jurământ, căci apoi își va pierde și el viața.
După asta, s-a proiectat otrăvirea lui vodă Suțu prin fântâneaua ce o avea la mâna dreaptă și pe care i-o schimba medicul Curții în toate zilele. Astfel, după vreo 10 zile, aflară toți orășenii că bătrânul domn Alexandru Suțu a murit.
Am văzut însumi cortegiul funebru, sau alaiul lui de îngropăciune continuând din Podul Mogoșoaiei, din Curtea Domnească, pe ulița Ișlicarilor (strada Carol), până la Sf. Spiridon, Podul Beilicului, unde l-a îngropat.
Pe dată ce vodă muri, se numiră caimacami: vornicul Mihalache Manu, Samurcaș, Alecu Filipescu-Vulpe, ce era vistier, și Negri, iar spătarul Băleanu scrise, peste Olt, lui Tudor Vladimirescu (viteazul gorjan), și acesta veni, după ce strânsese catane, cu ei în Capitală, pe drumul Slatinei, unde se zice că supușii lui făcând multe neorânduieli, a fost silit a spânzura pe doi din căpitanii ce-i avea. Tot în acea vreme, sosi și Ipsilante, venind din Moldova, cu cetele lui de greci mavrofori (Batalionul Sacru) și mercenari arnăuți.
