Pagină:Dimitrie R. Rosetti - Între Capșa și Palat.djvu/160

Această pagină nu a fost verificată

în

163

urma cine știe a cărei nenorociri, te-ai pomeni odată, fără brațul drept la dispoziție; totuși trebue să constat și eu cu acest prilej ce schimbare radicală aduce progresul în moravurile noastre.

îmi aduc aminte că în tinerețele mele cam depărtate, Madama, însărcinată să-mi dea primele elemente ale educațiunei, își spărgea pieptul ca să mă învețe să nu ma slujesc pentru toate operațiile manuale, de cît cu mina dreaptă, și vai de mine erea cînd mă prindea ducînd lingura la gură sau tăind friptura, cu stînga.

Unde o fi răposata întru fericire Elisa-beta Kovatsch, să se închine și dînsa chiar cu stînga, citind programul asocia-țiunei «ambidextre» de la Londra?

De ăltminterea ca probă că sunt de acum înainte și eu membru aderent al acestei societăți, subscriu cu amîndouă mîinele statutele instituțiunei în cestiune, care propovăduește întrebuințarea ambelor mîini. Aș face însă cu oare care timiditate-unele rezerve, și aș propune ca pentru mina stîngă să fie rezervate anumite operați