bărbieri naționali, partid național, nu se cuvenea să nu aibă și friguri naționale.
Naște însă întrebarea dacă d-nu Xeno-pol face operă de adevărat patriot căutînd să nimicească frigurile naționale în profitul celor introduse din străinătate ?
Mai are o sumă de alte exemple, d-nu director al Reînvierei, foarte bune, dar care au cusurul de a fi tot așa de potrivite pentru iubita noastră patrie ca și pentru celelalte țări, căci ele nu sunt naționale, ci de un interes general pentru ramurile învățămîntului omenesc.
După d. Xenopol, are cuvîntul Riria, care drept subiect național, ne servește un dialog foarte încurcat între un oare care Limiali (romîn sadea) cu un alt oare care Xicovera (alt romîn și mai sadea).
Autoarea are grijea să ne spue de la început că eroul ei Limiah «aiurează; astfel încît ar fi nedrept din parte’mi să trag la răspundere pe o ființă care spune curat că ’și a perdut șirul gîndirei.
Apoi mă mai găsesc și în altă încurcătură : nu știu dacă ceea-ce a scris Riria e
