de inimă, alegîndu-se cu ponosurile unui nume cules din istoria Romanilor.
Unii îl considerau ca singurul în stare să se pue în capul tuturor mișcărilor pentru că să numea Curius, și constatau repede cu desamăgire că de geaba poartă un nume așa ilustru; alții fără multă judecată, îl tratau de țicnit tocmai pentru că se numea Curius.
Amărît, căutînd zadarnic liniștea sufletească de care simțea că are așa mare trebuință, fiul dascălului Ceauș, se hotări să se însoare, dar cu mare anevoință, nu isbuti să găsească de cît pe o domnișoară Aspasia care să consimtă a se numi pe viitor Madame Curius.
Hrisoavele nu ne spun dacă au trăit fericiți, ele spun însă că la anul, cînd aștepta fiul dascălului Ceauș fericitul eveniment și punea la cale cu Aspasia alegerea unui nume pentru viitorul prunc, Curius ar fi zis soției sale: «Știi ce? Zi’i Stan sau Bran, zii Neacșiu, zii cum vei pofti, dar numai Curius să nu’l mai botezi
