lăsînd moștenire patriei și copiilor săi toate virtuțile civice și toate calitățile. El a putut să închiză ochii chiar fără spovedanie și grijanie căci n’avea popa ce să’i erte, așa de mult a fost omul fără păcate.
Trebue ținut seamă însă, că nimeni, nicăeri, nu e mai mult înjurat în tot timpul existenței de cît acelaș cetățean romîn în țara romînească. Dat în tărbăceală zilnic, ca om politic și alegător, el se mai vede și ca simplu particular înjurat la gazetă în rubrica inserțiunelor și reclamelor cu plată, ast-fel în cît laudele unanime ale presei la adresa răposaților, pot să fie privite ca un fel de compensație dată de aceeași presă defuncților în schimbul înjurăturilor ce le-au tras pe tot timpul existenței lor.
Sunt și cîți-va ziariști care susțin că exercițiul cu cădelnița și tămîia pe la nasul înfundat cu bumbac fenicat al răposaților are drept isvor punerea în aplicare a maximei latinești: «de mortuis nil sine bene» adică despre morți să nu vorbești de cît bine, ast-fel încît putem trăi toți pungași, pehlivani ca și oameni cinstiți — cu consolația că va sosi ceasul cînd presa ne
