Și de atunci înainte, mîna cea dreaptă a ginerului care ținuse atît amar de vreme numai mîna Didinei, se așeza fără temere de control peste gîtul fetei, pe cînd buzele logodiților se întîlniau.
Didina purta așa mare grijea ochilor flăcăului, în cît îndată ce auzea birjea la scară, striga: «Mamă! Mamă, vine Tonică, așează lampa sub clavir».
Ear mai tîrziu, după ce au trecut cîte-va luni de căsătorie, nu știu cum s’a întîmplat, dar în loc să umble Tonică după întuneric și să bage lampa sub clavir, nu putea nici să mai doarmă fără candelă aprinsă.
Și, mai tîrziu, pomenindu-se odată cu Didina, care’l privia galeș, că-i zice : «Tonică, n’ar fi bine să punem lampa sub clavir?» bărbatul drept răspuns, chiar a doua zi, a vîndut clavirul la hala cu vechituri.
