singur, adică atunci cînd e tăcere, să fac un discurs precum am zice.
E’aș fi făcut discursul, nu e vorbă... nu e lucru așa greu să faci discursuri... dar nu se potrivește cu firea mea pentru că eu sunt un om tăcut. Îmi place să ascult pe alții, să cuget, să mă gîndesc, și atunci dacă pe cînd mă gîndesc vorbesc, și pe cînd vorbesc mă gîndesc... mi se încurcă limba... și din pricina asta mie nu’mi place să țiu discursuri.
Alt-fel nu e lucru greu zău...
Avem în Cameră un tînăr care e cu zece ani mai mic de cît mine și ține discursuri într’una, prin urmare nu e lucru greu.
Trebue să știți că la Cameră lîngă mine, stă un deputat... adică sta... căci el tot stă dar eu nu mal stau pentru că am demisionat. E un coleg din acelaș județ unde am fost ales și eu... El îmi scoate... pardon, îmi scotea sufletul ca să vorbesc.
Într’o bună dimineață... bună vorba vine, pentru că numai bună n’a fost—vine în discuție o blestemată de chestie locală... cum am zice o chestie din localitateă unde am fost ales... cred că înțelegeți ?