Pagină:Dimitrie R. Rosetti - Între Capșa și Palat.djvu/77

Această pagină a fost verificată

Încurajarea viciului

În ziua de astăzi, n’a mai rămas puiu de romîn care să nu aibă în geamantanul său un teanc de reforme menite a face fericirea țărei. Spre pildă, unii propun douăzeci și cinci la spetele locuitorilor, alții două-zeci și cinci la spetele stăpănirei.

Acei ce se numesc independenți, propun ca termen mediâ două-spre-zece și jumătate la spetele locuitorilor și două-spre zece și jumătate la acele ale stăpănirei, ca să nu rămăe nimeni nemulțumit, nimeni din cei ce distribuesc bătaea bine înțeles, nu din cei cari o primesc.

Am crezut dar momentul bine ales ca să scot și eu la lumină marele meu program de reforme sociale, pe care’l voiți expune îndată ce voi face aci o mică digresie.

Am observat că pretutindeni să înființează mereu societăți, comitete și eară comitete