Regrete eterne!
Dacă mi-ar trăsni vre-o dată prin cap să întocmesc un dicționar al limbei romîne, cînd ași ajunge la cuvîntul Regrete, ’i-ași da următoarea tălmăcire : «Substantiv neutru care la plural și însoțit de cualificativu eterne, să atîrnă la ferestrele modistelor, sub formă de coroană, ca semn de durere adîncă !»
Într’adevăr, trebue să fi observat și dumneavoastră ca și mine, că mîhnirea a ajuns de cît-va timp un fel de exposiție permanentă.
Odinioară, cînd doreai să știi cine a mai răposat în expiratele două-zeci și patru de ore — precum zice stilul oficial — căutai la pagina a treia, coloana cea din urmă, din gazetele mai răspîndite. Știai îndată că d-nul X., pătruns de cea mai vie durere, a perdut pe soacra sa, sau că inconsolabila d-na Z. a rămas desperecheată !
