aceea de literatură i se părea mai puțin frumoasă, acum când o citea cu glas mare, stând de sine, fără legătură cu ce fusese înainte și cu ce venea pe urmă.
— Poate că dumneata nu mă înțelegi, zise ea încurcată.
— Ba te înțeleg prea bine.
— Nu vreau să mă mândresc. Vreau să explic. Ceeace era împăratul acesta, erau toate familiile de atunci, și sunt astăzi toți urmașii lor, rătăciți prin lume: cari Greci, cari Armeni, cari Bulgari, prinși în adâncimea ideii eline și deveniți elini cu sufletul și aspirațiile lor. Çeice au moștenit, prin sânge și prin tradiții, năzuințele strămoșilor acestora, nu se pot asemăna cu d-voastră: unii pot fi stricați, alții decăzuți și șireți, alții nobili cu adevărat,— dar toți sunt mândri și mai cu seamă toți sunt complicați. Mă înțelegi?
— Te înțeleg foarte bine. Numai ași avea de adăogat că dacă e, un merit să te cobori din părinți iluștri, și noi avem acest merit.
— Vezi? Zici că mă înțelegi... Nu e nici un meriți nici an nemerit. E un fapt. D-voastră vă puteți coborâ, dacă voiți, cu toții din Traian. Nu ați avut însă totdeauna conștiința originii d-voastră. A fost chiar un timp, și poate cel mai interesant, în care
