— Du-te, te rog...
Și fiindcă el nu se putea urni de loc, înmărmurit de enormitatea sacrificiului ce i se cerea, pentru a înlătura bănuiala unei slugi,—se duse ea.
Rămas singur, indignat de purtarea ei, se resculă într’însul sentimentul de dreptate și, fără a se gândi ce face, Iovi în masă cu latul palmei și zise tare :
— Nu e adevărat!
Atunci Ana, din odaea ei, veni din nou către dânsul.
— Să știi că nu mă mai vezi. Dacă nu te poți ridica peste un moment de slăbiciune, nu ai sufletul unui adevărat bărbat!
— Bine, îmi ceri prea mult!,.
— Așa îți pare acum. Vei vedea mai târziu că nu-ți cer așa de mult...
Se auzea vocea Generalului din antica¬ meră. Tânărul plecă, iar Ana ieși după dânșii, petrecându-i, par’că nu s’ar fi întâmplat nimic cu ei.
Se ridica luna pe dealurile Ciulniței, luminând câmpurile întinse. Zăpada rotunjea colnicele, umplea afundăturile, par’ că un vis ar fi învăluit toată firea în nerea-litate.
