— Ar trebui să plec din vreme, pentru ca să mă pot deprinde cu viața de acolo și să mâ pregătesc de școala pólitechnică.
— Bine,
— Așa ar trebui. Insă cine știe cum s’o întâmpla.
— Pentru ce ?
— Pentru că e mult mai greu a face decât a zice. Nu mă pot despărți de țară, cu toate cusururile ce i le recunosc. D-ta ce crezi ?
— Eu, ce să cred... Bine ar fi și așâ. Dar trebue să înveți și să vezi lume. Pentru oamenii moderni, călătoriile sunt neapărat trebuitoare. Pentru oamenii de caracter mai puțin.
Tânărul se uită lung la el:
— Dumneata rămâi singur.
— Cam singur. Dar nu trebue să te în¬ grijești de mine. Eu sunt trecutul,— tu ești viitorul. Eu te urmăresc peste tot cu gândul și sunt prea fericit când te știu sănătos.
Comăneșteanu luase mâna lui tată-său:
— Dar dacă nu m’ași mai duce ?...
Mâna doctorului tremură.
— Dacă nu te-ai mai duce !... zise el lung.
— Da, repetă tânărul, dacă nu m’ași mai duce!... dacă ași rămânea aici... și mai mult: dacă m’ași însurâ.... ce-ai zice?
— Ce să zic ?...
