de Ana, să petreacă sărbătorile cu fiica lor.
La intrarea lui Comăneșteanu, se produse mișcarea de jenă și de curiozitate la care dă loc sosirea unui oaspete. Generalul Villara era în mare discuție, cu părintele Lupu și cu Ana, asupra literaturei românești. Pentru moment, discuția fu lăsată la o-parte. Urmă foiala în dreapta și în stânga a grupurilor. Generalul prezertă pe Comăneșteanu preotului și soției sale, după bunele lui deprinderi umoristico-sentimentale:
— Iată, părinte, junele nostru soțial democrat, vânător de fiare sălbatice și mâncător de inimi. Cu botforii ăștia pare-a se coborâ din Mihnea cel Rău, pe când în realitate el este Alexandru cel Bun. Maică presbitero, ți-l recomand: dacă vrei să fundezi pentru a doua oară Sarmisegetuza, ăsta ți-e omul.
Porția zâmbi frumos, întinzându-i mâna, pe când preotul se uită lung la el. Tânărul vedea pentru întâiași dată pe părintele Moise Lupu: ’nalt, voinic, cu o frunte netedă, cu ochii senini, plini de hotărâre bărbătească ; cu obrazul ras, lăsând să se vadă gura fină; îmbrăcat curat, cu reverenda aninată elegant pe spate, — nu semănă întru nimic cu preoții de toate zilele.
Își strânseră mâna unul altuia cu evidentă
