cheme un birjar. Îl tocmise cu 30 de lei să-l ducă la Ciulniței.
Făcu această încercare pe față, sperând că Scatiu nu va îndrăzni să-l oprească. Dar se înșelă: Scatiu îndrăzni, ba dete și o pereche de palme birjarului.
De atunci bătrânul se concentră în sine și deveni mai blând. După moartea Tincuței, ceru să vadă pe ginere-său. Îl rugă binișor să-i trimită un croitor ca să-și facă haine negre. După câteva zile, iar voi să-l vadă. Îi vorbi despre fetiță, rugându-l s-o trimită la București, la Sașa. Scatiu îi împlini toate gusturile, sau îi făgădui să i le împlinească, dar totdeauna cu aceeași condiție: să nu mai încerce să plece.
Într-o dimineață, conu Dinu îi ceru sania să se ducă la baie.
— Bucuros. Vrei să-ți dau și pe Costea să te ajute?
— Cum vrei.
— Ba nu: cum vrei dumneata. Bătrânul se gândi. N-avea nici o nevoie de Costea, dar ținea să nu deștepte bănuieli.
— Doar să mă ajute să mă urc în sanie. La baie m-o da jos un om.
— Va să zică nu-ți trebuie.
— Nu. Tănase porunci să înhame caii. Conu