de cheltuială, și în același timp erau siguri că ministrul era bine primit.
Scatiu se lăsase cam greu de la început, dar în cele din urmă înțelese și el că "nimeni nu era în stare să-l primească în mod convenabil". Se tânguia la toată lumea de beleaua ce-i venea pe cap, iar acum, la masă, era rândul lui Nae să-l asculte.
— Astea sunt isprăvile domnilor dipotați și senatori ai noștri. Le-am zis, mă-nțelegi, să contribuim fiecare cu partea noastră, și să-i oprim odăi la hotel. Nu, că nu se poate la hotel. Ei, atunci să-l primească d-l Alexandriu. Ba nu, că nu se poate. Mă-nțelegi?...
Nae Eftimiu da din cap, zâmbind.
— O să primiți o decorație...
— Taman! zise Scatiu, râzând. Da' prost ești, Nae!... Apoi eu, dacă vream, mă-nțelegi, decorații cât poftești pentru mine... Da' eu umblu pentru alegători, dacă-i vorba.
— Mai vine cineva cu ministrul? întrebă Tincuța; fiindcă știi bine că loc mult nu avem.
— Poate să vie cu flecușorul nostru de Mihai.
— Da?...
— Da' ce-i domnu Mihai? întrebă Nae.
— L-am numitără noi la ministrul de
