duce cât mai strâns originalul, ei amplifică, înlocuesc, suprimă. Singurul traducător de seamă în literatura franceză a fost Leconte de Lisle, care a tălmăcit admirabil pe marii scriitori greci și latini: Eschyle, Sofocle, Euripide, Hesiod, Homer și Horațiu. Fraza lui se ține pas cu pas de textul original, urmându-i toate mișcările și întorsăturile, iar limba întrebuințată e cea mai curată și mai poetică, cu un cuvânt acea minunată limbă din Poèmes antiques și Poèmes barbares. Ceilalți tălmăcitori însă n’au urmat exemplul dat de marele poet: singura lor grijă, în traducerile pe cari le-au făcut, a fost ca înțelesul să fie cât mai limpede și mai ușor. Cu operile clasice însă aceasta are un mare neajuns: nimicește frumusețea literară. O limbă nu e numai un mănunchiu de semne algebrice, o grămadă de etichete, cari să ne dea numai înțelesul lucrurilor: ea mai are și o frumusețe în sine, o frumusețe a sunetelor și-a imaginilor. Și in privința aceasta limba noastră nu-i întrecută decât de cea italiană. E melodioasă, e colorată: e și muzică și tablou. Și încă n’a ajuns la întreaga-i desăvârșire: subt ochii noștri se plămădește acum o limbă nouă, cu mult mai bogată și mai armonioasă, unealta viitoare a literaturei clasice românești.
Călăuziți de aceste cuvinte, ascultând în deosebi de dorința rostită la congresul din Craiova, am tradus în românește frumoasa Eneidă a lui Virgiliu, în care trăesc începuturile eroice și legendare ale puterei romane. E o lume întreagă în această epopee: religia romană, filozofia acestui popor, legendele-i eroice și o bună parte din istoria lui. Pentru o mai deaproape cunoaștere a clasicismului, pentru o mai intimă împărtășire cu sufletul lor, nu se poate găsi în toată literatura latină o operă mai largă și mai cuprinzătoare și în acelaș timp mai frumoasă, mai artistică.
In afară de frumusețile ei literare ca operă clasică, Eneida mai are pentru noi, ca Români, și altă însemnătate ea nu este numai unul dintre cele mai strălucite monumente literare ale vechimei, ci, pe lângă asta, e și epopea națională a strămoșilor noștri. Tot ce le-a fost scump lor trebue însă să ne fie și nouă și, dacă nu trebue să perdem o clipă din vedere latinitatea
