In acest timp, înăuntrul palatului regal, strălucitor de lux, se fac pregătiri pentru ospățul, care se întinde în mijlocul sălei: paturi cu velințe, țesute cu meșteșug cu fir mândru de purpură, iar pe mese sumedenie de vase de argint, pe cari sunt săpate în aur faptele de vitejie ale strămoșilor, lungul șirag de isprăvi săvârșite de atâția bărbați, dela obârșia cea mai îndepărtată a neamului.
Dragostea de tată nu-i lasă însă lui Enea sufletul în tihnă. Trimite deci înainte la corăbii pe sprintenul Achate, să împărtășiască aceste vești lui Ascaniu și să-l aducă și pe el în Cartagina. Toată grija bietului tată se îndreaptă asupra scumpului său copil. Pe lângă asta îi poruncește să aducă cu dânsul bogățiile, scoase din ruinile iliace, pala[1], brodată cu fir de aur, și un văl, pe ale cărui margini erau țesute flori de pălămidă, galbene ca șofranul, găteala Elenei din Argos, daruri nestimate dela mama ei Leda și pe cari le adusese din Micena, atunci când venise în Pergam pentru cununia-i nelegiuită. Afară de asta un sceptru, pe care-l purtase într’o vreme Ilionea, fata cea mai mare a lui Priam și un ghiordan de pus la gât, împodobit cu mărgăritare și o coroană de aur, bătută cu pietre scumpe. Zorit să îndepliniască aceste porunci, Achate își iuția pașii spre corabie.
Zeița Citerei însă se gândia în acest timp la noi vicleșuguri și făcea noi planuri în sufletul ei anume, să-și schimbe Cupidon înfățișarea și chipul și să vină în locul dulcelui Ascaniui să facă pe regină să se aprindă de bucurie primindu-i darurile, iar el să-i verse văpaia furioasă a dragostei până ’n măduva oaselor. Venus se teme de acest popor nestatornic de acești vicleni Tirieni. Amintirea Iunonei, dușmanca ei, o chinuie; grija aceasta îi turbură până și liniștea nopții. Așa dar grăiește aceste cuvinte întraripatului Amor:
— Fiul meu, puterea mea, sprijinul meu cel mai mare, fiul
- ↑ Haină femeiască lungă.
