Reprezintă treapta cea mai de sus în seria desvoltării animalelor.
Din ele face parte și omul.
Au corpul acoperit cu păr; nasc pui, hrăniți îndată după naștere cu laptele secretat de niște ghinduri adunate în mammele (țâțe, uger), de unde și numele lor.
Mamiferele sunt animale de uscat; prea puține dintre ele s’au adaptat la deplina vieață acvatică (delfinii, balena). Trăesc pe toată suprafața pământului, mai rare către poli, mai numeroase către ecvator.
Mamiferele au apărut dela sfârșitul erii primare, când începea domnia reptilelor. Cele superioare sunt însă mai noui, din mijlocul erii secundare, când se arată declinul reptilelor uriașe. Impânzesc fața continentelor abia în era terțiară, mai diferențiate și mai numeroase în a doua jumătate, în cvaternar și azi.
Mamiferele care trăiesc azi pe la noi în stare sălbatecă, nu ajung la 100 de specii ori varietăți. Cele mai multe sunt asemenea celor din restul Europei centrale. Puține varietăți sunt proprii țării noastre, din acele care, prin înaintarea lor dinspre răsărit, s’au adaptat la condițiile locale, căpătând unele caractere speciale.
Cunoașterea mamiferelor noastre se datorește multor cercetători străini. Enumerarea formelor care trăesc în Transilvania a făcut-o, ceva mai de demult (1888), un sârguincios naturalist sas, Bielz.
O privire generală asupra mamiferelor aflate în granițele actuale ale României a dat-o mai de curând (1931) Raul I. Călinescu, iar asupra rozătoarelor G. Vasiliu (1937).
Numeroase observațiuni prețioase, folositoare, sunt cuprinse în Revista de vânătoare «Carpații» (Cluj), mai multe decât în Buletinul vânătorilor (București). Unele cărți de vânătoare apărute în anii din urmă, cuprind și ele date interesante.
