Neamul lor este foarte vechiu. In expedițiile științifice americane, făcute după războiu, în Mongolia și Tibet, s’au găsit numeroase resturi de insectivore, în straturi de vârstă cretacică superioară, alăturea de urmele reptilelor uriașe.
Azi nu mai trăiesc decât prea puține, urmașii închirciți ai unui neam străvechiu, răspândiți mai mult în ținuturile temperate.
Au păstrat din organizația lor primitivă, dinții mărunți, numeroși, prea puțin diferențiați, mici sulițe ascuțite, ca să poată străpunge lesne carapaca chitinoasă a insectelor, hrana lor principală. Atâta le e comun. Încolo obiceiurile sunt diferite.
La noi trăiesc trei genuri bine cunoscute.
_(1938)_-_illustration_-_page_11.png)
Fig. 5. — Cârtița (R.).
Cârtița (Talpa europaea) își duce vieața în cotloane subpământene, tuneluri ramificate, cu răsuflători în dreptul mușuroaielor bine cunoscute, spaima grădinarilor. Trupul și obiceiurile ei sunt după felul vieții. Trupul e ca un cilindru terminat la capete prin două conuri, un vălătuc îmbrăcat cu blană moale, mătăsoasă, ca să alunece lesne; e cernit la culoare asemenea întunerecului din canalele fără lumină, asemenea nopții, când animalul se încumetă să iasă din tainițele lui obișnuite.
Trupul e o mașină vie pentru săpat tunele. Drept sfredel servește botul ascuțit, cu un sgârciu la vârf, ce-i dă mai multă tărie. Drept sape servesc labele de dinainte, scurte, vânjoase, date ’n lături, cu unghii ascuțite, lungi, adevărați dinți de greblă. Cu labele de dinapoi asvârle țărâna ieșită din săparea canalelor.
În întunerecul în care, noapte și zi, trăiește, vederea nu prea i-ar folosi. Ochii sunt mici, ca niște crăpături în pielea care aproape îi acopere. Și urechea din afară ar stingheri animalul în alunecarea lui grăbită prin tunele. De altfel sunetele se transmit mai lesne prin pământ. Bătaia ceasornicului se «aude» tot așa de bine, când îl pui pe vârful capului. Dacă ochii sunt închirciți, în schimb simțul pipăitului înlocuește serviciul lor. Nici nu poate fi adusă altă ființă, ca exemplu care să dovedească puterea legii de adaptare, după împrejurările schimbăcioase ale mediului. Vieața toată aproape, cârtița și-o duce în cotloanele ei din pământ. Rar cât se încumetă să-și scoată capul afară,
