Prin aceasta tocmai e periculos. E atât de setos de sânge, încât ucide cât poate. Numai patru râși, într’o vară, au ucis peste 150 capre și oi, în munții noștri.
_(1938)_-_photograph_-_page_23.png)
Fig. 10. — Râs împușcat în M‑ții Câineni-Argeș (Foto T. Popescu, Rev. «Carpații»).
Are înfățișarea unui motan cu favorite și cu câte un moț de păr la vârful urechilor. In schimb are trupul mai gros și mai ales ghiare puternice, care amintesc mai degrabă pe al unei pantere. Blana e deasă, moale, roșieatică pe spinare, cu pete negre, ce variază dela animal la animal. Pe burtă și pe părțile interne ale picioarelor părul este mai albicios.
Întreaga lui sălbăticie din ochi se vede. Cei vechi credeau că poate vedea și printr’un perete, de unde și vorba «a avea ochi de râs», vedere pătrunzătoare. Academia dei Lincei, veche instituție științifică italiană, și-a luat numele dela râs, tipul animalului cu vedere ageră.
Tăria animalului e în picioare, înalte, groase, puternice, având la degete adevărate cultuce de grăsime așa încât nici nu se simte când calcă. Coada e scurtă, ca retezată (Tab. II).
Are toate însușirile unui adevărat animal de pradă. Se acațără ca o veveriță, sare ca un tigru, vede ca un vultur. Rabdă de foame cât poate, întins, în așteptare, pe o creangă de copac. Dar atunci vai de căprioara pe care o întâmplare o aduce pe sub locul de pândă al fiarei. De cum aude un foșnet, își deschide ochii, care-i strălucesc ca două opale. Un tremur îi străbate trupul. E cu atâta mai atent, cu cât foșnitura pașilor căprioarei, ce calcă domol, fără grijă, se întețește. Când căprioara la rândul ei prinde de veste că e pândită, dă să fugă, dar e târziu. Cu o săritură, fiara cade ca o minge în spatele căprioarei. Cu ghiarele ca niște iatagane, s’a înfipt în grumazul ei, iar cu colții îi deschide carotida. Sângele gâlgâie; căprioara se poticnește; cade cu
