primele zile nu-i părăsește o clipă. După ce cresc ceva, nu lipsește de lângă ei decât până ce-și molcomește foamea și prinde măcar un șoarece de-l aduce copiilor.
«Se citează cazuri când puii luați la crescut sunt vizitați de mamă fără frică de om; le aduce și de mâncare» (Brehm).
Blana de vulpe are bun preț, mai ales fiindcă din roșie poate ajunge argintie. încercările dela Codlea lângă Brașov de a crește vulpi argintii nu au ajuns la bun sfârșit.
Năpaste cade une ori și pe animale, nu numai pe oameni.
Bursucul zis și viezure (Meles meles) este unul din animalele dela noi, care aduce mai mult bine decât rău. Curăță pământul de jivinile mărunte, cu adevărat stricătoare omului.
Trăește singuratec, în tihnă pe cât se poate. Omului retras din lume i se spune «bursuc». Nu cată gâlceavă nimănui. Nu duce bună înțelegere nici cu semenii lui; în perioada împerecherii, cât își suferă tovarășa sub acelaș acoperiș. Copiii rămân în grija mamei, până ce pot să-și caute singuri de hrană. Atunci se împrăștie care încotro.
_(1938)_-_illustration_-_page_30.png)
Fig. 13. — Bursuci.
Cât e ziuă, bursucul stă în umbra vizuinei sale, pe care ș’o sapă singur, sub un dâmb din preajma pădurii, cu mai multe deschizături, spre a avea la nevoe pe unde ieși, fără să fie văzut. Picioarele de dinainte vânjoase, cu ghiare lungi, îi servesc la săpat. Cu picioarele de dindărăt, asvârle țărâna afară. Își sapă o cameră largă, unde să se poată învârti în voie. O netezește pe dinăuntru și o ține curată. Curățenia este una din însușirile lui alese; ar putea fi imitată și de mulți oameni. Își sapă anumit loc pentru necurățenii. Cumătra vulpe știe de această meteahnă a bursucului și pentru a căpăta vizuinea fără muncă, se murdărește până aproape de camera în care stă bursucul. Acesta își ia lumea ’n cap.
Cei ce l’au văzut spun că e mai mare dragul să privești, cum, desdedimineață, își face cu grijă toaleta, nesuferind să-i fie murdară blana.
E foarte prudent când părăsește locuința.
Își scoate încet capul cu un rât ca de porc, încondeiat cu două dungi negre, ce-i trec în lungul obrazului până la urechi. Dacă e liniște, iese încet, tiptil și se pune la sărit, răsturnându-se când pe spate, când
