părul gălbui și cu dungi negre și albe în lungul trupului, pare că i-ar fi însemnat cineva anume cu un penson.
Veseli, sglobii, ca puii tuturor animalelor, nu se depărtează de scroafă nicio minută. Alăturea de mamă, veghetoare, puternică, n’au grijă. O clipă de neascultare, dacă se rătăcesc, lupul îi pândește și chiar cumătră vulpe se încumetă să le încolțească gâtul.
Având hrană din belșug, fiind fără dușmani, mistreții cresc în voie; se înmulțesc prin unele locuri în chip primejdios pentru câmpurile semănate. Un mistreț bătrân doborît la Reghin cântărea 320 kgr.
Trăiește la noi dela munte și până în bălțile Dunării. De multe ori insulele plutitoare de plaur, în Deltă, duc cu ele și câte o familie de mistreți, care se simte bine în călătoria pe luciul ghiolurilor. Mistreții din plaur, potrivit locului, sunt mai înalți în picioare și cu colții mai mari, decât cei din păduri.
Printre rumegătoarele sălbatece dela noi, căprioara (Capreolus capreolus) este răspândită, dela munte până’n șes. E o podoabă a faunei noastre.
_(1938)_-_photograph_-_page_42.png)
Fig. 21. — Căprior (d. Iacoby).
«Nici nu-mi pot închipui o priveliște mai frumoasă decât o fâneață presărată cu miliarde de diamante sclipitoare — rouă de vară — cu flori fel de fel, iar in mijlocul lor, păscând liniștit, țapul cu blana lui roșie aprinsă» (A. Fekete, Rev. «Carpații»).
E un animal elegant, blând, cu privirea inteligentă. Lung până la 1.5 m., are trupul proporționat, mai înalt la umeri, ceva mai lăsat la șolduri. Gâtul e potrivit de lung, iar capul scurt. Niște ochi mari, blânzi ca de antilopă, cu genele dela pleoapa de sus lungi, dau privirii o deosebită expresiune de gingășie. Urechile relativ mari sunt mai închise la culoare pe din afară, decât restul corpului. Picioarele înalte, subțiri, sunt proporționate cu trupul. Drept coadă, un mont scurt.
Culoarea părului se schimbă, căci năpârlește în Mai și Septembrie. Vara e scurt, des și mai mult ruginiu pe spate, mai deschis pe pântece.
