Iarna e mai lung și suriu pe spate, bătând în cafeniu. Iezii nespus de drăgălași, sunt ruginii peste tot, cu pete albe neregulat asvârlite.
Țapul se cunoaște după coarne și pămătuful de păr dela teacă. Coarnele scurte, pe care le pierde în fiecare iarnă, în timp de patru luni cresc la loc.
Din sulițar, coarrfe cu suliță, iedul de un an ajunge țap cu furculiță, apoi țap cu 6, adică cu câte 3 ramuri scurte la fiecare corn. Așa devine matur, bun de bătaie.
_(1938)_-_illustration_-_page_43.png)
Fig. 22. — Creșterea coarnelor la căpriori. 2 = sulițar; 3 = corn cu furculiță. 3 = Coarne adulte.
Căprioarele sunt pașnice; nu trăiesc, ca Cerbii, în cârduri mari, ci cel mult în pâlcuri având în frunte o căprioară bătrână iar la coadă un țap în vârstă, experimentat. Pasc în poenile pădurilor; se avântură și în pășunele tihnite. «Căprioara orice frunză găsește, cu aceea se hrănește». Când e pericolul mare poate fugi iute și sări peste huceaguri ori garduri înalte. De regulă însă se țin liniștite. Sunt foarte fricoase. La cea mai slabă mișcare suspectă, încetează de a mai paște, ridică în sus capul și cercetează cu îngrijorare în jur; la nevoie «latră», țapul mai scurt, capra mai prelung.
Căprioara nu fată decât 1, cele mai bătrâne mult trei iezi, cari sunt de o drăgălășenie fără seamăn. La cel mai mic semn al mamei, care-l apără cu îndârjire, se tupilează la pământ, își întind căpușorul și așteaptă să treacă amenințarea. În pericol își strigă mama cu un șuer lung.
La scurt timp după naștere, sbenguindu-se ca toți iezii, se iau după mamă, care nu-i lasă din ochi o clipă.
Noaptea o petrec mai mult la păscut, iar dimineața se retrag în pădure, unde este mai mult tufăriș. întreaga familie trebue să fie necontenit la veghe. De coarnele țapilor bătrâni, ca și de lovitura copitelor lor, din goană, se teme nu numai vulpea, dar și lupul. În schimb căprioara și mai ales ieduții sunt prada tuturor fiarelor. Chiar și dihorul știe să rupă carotidele unui iedișor. Nici vulturii ori huhurezul cu ghiarele ca niște căngi, nu-l cruță.
