In curmezișul Basarabiei și al Moldovei, dominau, în totul, condițiunile din Savanele africane. Fotografiile luate din aeroplan de aici, redau tabloul vieții din Moldova mijlocie, în era terțiară. Nenumărate cârduri de gazele, antilope, populau ținutul. Pe lângă ele se amestecau turme mari de Hipparion, strămoșul calului, asemenea cârdurilor de zebre din fauna actuală. Frunzele arborilor înalți dela marginea savanelor erau ajunse de Helladotherium cu gâtul lung ca și al girafei. Existau rinoceri, mastodonți greoi, strămoșii elefanților, alergau struți iuți la pas ș. a., exact ca și în savanele africane.
Unde sunt erbivore sunt și carnivore. E legea poliției din natură. Leilor de azi le țineau locul la noi, hiene puternice dar și cea mai cumplită fiară, Machairodus, cu colții cât pumnalele, spre a străpunge pielea groasă a elefanților și rinocerilor.
_(1938)_-_illustration_-_page_7.png)
Fig. 1. — Cap de Machairodus, fiara cea mai groaznică din câte au existat.
Rămășițele acestor ființe, în mare număr, fac parte din bogatele colecțiuni paleontologice dela Moscova, Odessa, București.
Mai târziu condițiunile climaterice se schimbă. Se așează o vreme de stepă uscată, ca în ținuturile asiatice.
Se schimbă și lumea animală.
Predomină rozătoarele mărunte, cu locuinți subpământene. Osemintele lor s’au păstrat în nisipurile din jurul Măluștenilor, la Berești din județul Covurlui, ca și în sudul Basarabiei. Foiau iepuri, hârciogi, șoareci-de-câmp, dar și castori. Maimuțe sprințare asemenea celor de pe stâncile Gibraltarului, înveseleau ținutul. Trăiau însă și elefanți, cai sălbateci, cămile, întocmai ca spre marginea nordică a Saharei sau în părțile Tibetului.
Urmează alte vremuri. Când apare omul, în era cvaternară, ghețarii se întindeau până la picioarele Carpaților de Nord. Era frig și pe la noi, ca și în tundrele siberiene. Tovarășii omului preistoric de pe malul Prutului ori al Nistrului, erau urși mari, a căror schelete întregi se găsesc bine păstrate și în multe peșteri din Munții Apuseni.
Nu lipseau nici cârduri de reni. Oamenii preistorici îi foloseau ca și Eschimoșii ori Laponii de azi. Se găseau elefanți cu cojoc mițos, ca să le țină cald. Cămilele pășteau din Basarabia și până pe la Slatina în Câmpia Română. Azi nu trăiesc, decât în Duranlar, un sat din Dobrogea, câteva perechi folosite la agricultură.
Omul e un factor nou, periculos, introdus în mediul viețuitoarelor. El poate stârpi unele specii, poate lărgi răspândirea altora. Mexicanii nu cunoșteau calul. Biruința lui Cortez e ajutată mult și de spaima
