Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în capitală, pe vremea războiului independenței, voi să vorbesc de «Națiunea Română», pe care o dădeam la lumină Frédéric Damé și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cât de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte.
Armatele creștine trecuseră Dunărea.
Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la Damé, cam așa:
«Iubite amice,
Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi».
Îl cunoșteam pe Damé ca om deștept și întreprinzător. Fără întârziere m-am dus să-l văz, torcând pe drum fel de fel de frumoase închipuiri.
În câteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n-avusese țara până atunci; o gazetă fără coloare politică; o gazetă de informațiuni de pe câmpul războiului; o gazetă care să cultive entuziasmul popular pe chestiunea independenții.
Să-i căutăm numele... Numele unei gazete e greu de găsit; dar după câteva minute de gândire, Damé a fost norocos: «Națiunea Română!».
Trăiască «Națiunea Română»!
Am lucrat o zi întreagă pe coale de tipar să-i nimerim fizionomia... Pe seară ne-am învoit cu amicul nostru Cucu
