tipograful. Capul gazetei s-a aranjat frumos și am și început să dăm materie.
A treia zi a apărut primul număr: jumătate cu articole de entuziasm și jumătate cu depeși și corespondențe de pe teatrul războiului.
Ceea ce era mai greu de făcut era jumătatea entuziastă: nici declamațiile zadarnice nu sunt ușoare, mai cu seamă când n-ai o deosebită înzestrare pentru așa ceva.
Depeșile însă și corespondențele curgeau ca din isvor, așa că încet-încet, afară de un prim articol declamator, gazeta nu mai conținea decât știri și iar știri, care de care mai amănunțite și mai senzaționale.
De unde aveam atâtea?
Le traduceam din gazete străine și le localizam.
Luam dintr-o gazetă de la Viena o corespondență lungă de război, în care se vorbea de lucruri petrecute la Poradin, la Rusciuk, la Varna, la Vidin, la Constantinopol, etc. Ei bine, din această corespondență făceam tot atâtea corespondențe câte lucruri conținea ea, și le datam pe fiecare ca din localitatea unde s-ar fi petrecut lucrul.
Astfel aveam corespondențe din Stambul, Vidin, Varna, Rusciuk, Poradin, etc., și, ca să dăm o dimensiune convenabilă fiecărei corespondențe, peste faptul de care era vorba, turnam multă zeamă de fantazie, ș-apoi descrierea localității, notițe istorice și date statistice, mai toate luate dintr-un vechi, dar excelent pe vremea lui, dicționar de Conversație.
«Națiunea Română» mergea cum nu mai mersese până atunci gazetă în țară.
De unde până atunci gazetele politice nu se vindeau cu numărul, ci se împărțeau numai la abonați, tipărindu-se în cel mult 1500—2000 exemplare, gazeta noastră, fără nici un abonat, se trăgea de la 12 la 15 mii.
Eram firește foarte mulțumiți și noi și tipograful, care avea parte de tovărășie la câștig.
Tipografia «Cucu» era atunci în Lipscani lângă hanul Șerban-Vodă, exact pe locul unde este colțul grilajului Băncii Naționale cu strada Caragheorghevici.
Ziua și noaptea trăgeau mașinile numai și numai gazeta
