Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 1 - Nuvele și schițe.djvu/83

Această pagină nu a fost verificată

Drumul a fost și scurt și lung de neastâmpăr, scurt de gânduri... O să se învoiască prefectul?... Un învățător nu poate fi luat în armată... Cum să propuie? ce să zică? cum să înceapă?... Dar dacă n-o izbuti?... Dacă nu s-o putea? Ei! numai să vrea prefectul și se poate...

Prefectul era o veche cunoștință - procurorul de odinioară. Fost deputat, om bogat acuma, cu putere și influență nemăsurată... S-ar putea dacă ar vrea el... În mâna omului aceluia stătea liniștea călătorului. Acesta își aducea aminte cât de bun fusese acela cu el... Da, dar acu nu mai era tânărul vesel de p-atunci, trebuia să fie un om matur... Lucrul poate că n-o să meargă așa de ușor ca aldată...

Și astfel, bătându-se cu socotelile călărețul se trezi înainte-i cu sclipeala turnurilor de tinichea din oraș... Încă o fugă de cal... În sfârșit!

Intră pe aceeași barieră pe unde acu mai bine de douăzeci de ani ieșise ducând în căruță comoara găsită lângă altarul lui Sfântul Ion... Călărețul ocoli cu dinadinsul stradele principale și piața, nevoind să mai vază locurile ce fusese odinioară teatrul talentelor micului bufon.

Prefectul locuia la marginea orașului într-o casă de jur împrejur cu o grădină mare... La prefectul era lume multă... Preotul așteptă în sală. D-abia se așezase cu sfială pe un colț de scaun și auzi deodată în o odaie de-alături un zgomot grozav: ceartă, palme, bușeli, țipete; ușa odăii se deschise smucit, o slujnică urâtă și lălâie, răgind ca o bestie, cu nasul și gura pline de sânge, ieși zăpăcită; după ea numaidecât, o damă mititică și uscată, cu capul plin de funde de hârtie, fierbând și spumegând, cu un clește de soba în mână, și strigând: "S-o puie la coteț! la coteț!" Una după alta pieriră-ntr-o clipă pe altă ușe.

Popa se ridică-n picioare mai mult de frică decât de respect. Până să-și dea bine seama de ce văzuse, auzi un hohot de râs strașnic și-apoi alte țipete, de astădată jalnice și sfâșietoare - o femeie se chinuia parca să-și dea sufletul. Ușa se deschise înapoi, și un ungurean intră purtând în brațe pe dama cu capul înfășurat în hârtii...