după ce a făcut, încruntându-și fruntea, apel la o inspirație, le zice cu un ton suprem:
– Domnilor ! un moment… Știu unde este !… Câte ceasuri sunt ?
– Două fără zece.
– Stați aci ! Vă conjur să mă așteptați o jumătate de oră… Dacă la două și douăzeci nu sunt cu el aici, atunci… vă dau voie să nu mă mai stimați… Mă duc ! Vi-l aduc ! ! Trebuie să vi-l aduc ! ! !
Și zicând acestea, omul rănit de sarcasmul confraților, și iritat de chiulul fugarului urmărit, a pornit ca glonțul unui anarhist.
Deși sceptici în privința rezultatului promis cu atâta avânt, cei trei confrați se hotărăsc să aștepte, și, pentru a scurta chinul așteptării, comandă o semi-baterie cu sifon. Dar n-apucă să vină băiatul, și o birjă, cu coșul ridicat și cu burduful tras, se oprește din goana mare dinaintea ospătăriei.
Un moment, birjarul, un muscal, vorbește cu mușteriul, apoi desprinde burduful. Mușteriul se dă jos și intră în compartimentul popular al ospătăriei. Muscalul a și plecat.
Mușteriul cel nou este un om înalt și bine făcut; ochi pătrunzători, fruntea mică, încadrată într-un păr aspru și des, de coloare castanie bătând în roșcat ruginiu; bărbia și buza încadrate asemenea în niște mustăți și o barbă de același fel și aceeași coloare. E îmbrăcat într-un chip neobișnuit în orașele europene, – haine de dimie groasă, tivite cu șiret de lână, dar croite tot nemțește, însă cam nepotrivite pe trup; pe d’asupra, un fel de ipingea de aba pentru vreme rea; în cap, o șapcă de plisă neagră cu cozoroc de piele, cum sunt șepcile birjerești; în picioare, cizme mari, răspândind mirosul caracteristic al iuftului rusesc îngrijit cu untură de pește.
Acest tip exotic, de o înfățisare foarte hotărâtă și energică, atrage firește atenția de argus a celor trei tineri confrați, cari-și schimbă, ca niște fulgere, priviri arzătoare de mirare și curiozitate. Tipul se duce la o masă mai departe de ei, lângă fereastră, trage cu precauție perdeluța – care, în compartimentul unde se servesc unele feluri de bucate și
