115
niră din tóte părțile șerpii ca frunda și ca iarba car veniaŭ la chemarea împăratului lor și i se închinară Daca vĕdu însă că moșul și baba se cam perdă cu firea, făcu un semn și toți șerpii porniră de pe unde veniseră.
Atunci el dise bĕtrânilor: Luați ogarul acesta, care venise uă dată cu șerpii, și'l culcați între voi, și în grijiți'l, tocmai cum mi-ați făcut mie. Până acasă să nu'i diceți: Ogar, fă tréba a mare. Și când veți fi în vre-uă nevoe, veniți aici, fluerați și îndată voiŭ veni să vĕ daŭ ori ce ajutorŭ.
După ce se mai sărutară și plănseră, se despărțiră. Bătrâniĭ se bucurară óre-cum, daca vĕḑu că a să aibă cu ce să se mai mângâe.
Pe drum când se întorceau, nu se putu ține de a nu încerca ce putere va avea asupra ogarului vorbele ce li le spusese șérpele. Se opriră și diseră:
- Ogar! fă tréba cea mare.
Unde mi'ți începu ogarul a lăsa dintr'ênsul la gal benĭ, de nu mai sciaŭ unde să'ĭ pue. Luară cât putură și ce nu mai putură lua, lăsară acolo, și plecară acasă plină de bucurie pentru darul ce căpătaseră.
Daca ajunseră acasă, îl îngrijiră și'l culcară între ei în pat cum le disese șérpele. Apoi a doa di, se du seră la un argintar, și se tocmiră să îmbrace pe ogar în argint. Diseră și eĭ argintarului cum le spusese și lor șérpele.
Argintarul vru să cerce și el, ca și dênșii, ce în semna vorbele alea. Și daca vĕdu minunea cea mai nepomenită, se duse de cumpără un alt ogar pe care îl îmbrăcă în argint și la dioa otărîtă l'il dete. Un
