voim să stîrpim pădurea asta, fiind că o avem de la moșĭ de la strămoșĭ.
Luă smeul un copaciŭ și pe Nea Bogdan d'asupra și se întórse acasă.
Smeiĭ când auḑiră una ca asta, le intră vulpea în sac. Ar fi voit să desfacă frăția cu Nea Bogdan, dară nu sciaŭ cum să se desbere de dênsul. Ținură decĭ sfat printr'ascuns de dênsul și hotărîră să'l omóre; mai ales că el nu făcea nimic în casă: se pusese ca scaiul în capul lor; ședea ca un trîntor și poruncea numaĭ.
Ca să nu simță Nea Bogdan de cele ce puseseră eĭ la cale, umbla pe lângă dênsul ce pe lângă uă bubă cóptă. El însă era tot furdios, și cu atît se purta maĭ aspru cu dênșiĭ, cu cât vedea că eĭ âmblă pe lângă dênsul tot cu binele.
Într'una din nopți smeiĭ puseră la cale să'l piarḑă.
Nea Bogdan, nu sciŭ ce făcu, ce drese, că înțelese gândul cel rĕŭ ce'ĭ pusese; și fiind că altă putere n'avea, voia să scape cu față curată: daca a ântrat în horă trebuia acum să jóce.
Se apucă dară și puse tăetorul de lemne în așternutul luĭ, îl înveli cu velința, și în vêrful tăetoruluĭ puse căciula luĭ, să semene ca cum ar dormi el acolo; apoĭ se trase d'uă parte, să véḑă ce are să se întâmple.
Smeiĭ pe la mieḑŭ de nópte veniră numaĭ în vêrful degetelor; nicĭ nu resuflaŭ; și cu un topor: Poc! una în capul lemnuluĭ, maĭ poc! maĭ poc! âncă vr'uă doă.
– Na! ḑiseră ei, porc-de-câĭne ce eștĭ; ce? tu socoteaĭ că te jocĭ cu noĭ?
Apoĭ fugiră în casă, se culcară și dormiră fără grije.
