Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/19

Această pagină nu a fost verificată

3


De ce crescea copilul, d'aceea se făcea mai cuge tătoră și mai pus pe gânduri. Îl deteră pe la scoli și filosofi, și tóte învățăturile le trecu și le săvârși, în cât împăratul murea și învia de bucurie. Tótă îm părăția se fălea că a să aibă un Împărat înțelept și procopsit ca Solomon împărat. Ear când fuse într'uă di, tocmai când copilul împlinea cinci-spre-dece ani, și împăratul se afla la masă cu toți boerii și slujba șii împărăției și se chefuiaŭ, se sculă Fĕt frumos și dise:

- Tată, a venită vremea să'mi dai ceea ce mi-aĬ făgăduit la nascere. Audind acésta împăratul s'a întristat fórte și ĭ-a disŭ:

- Dar bine, fiule, de unde pot eŭ să'ță daŭ ună ast-feliu de lucru ne mai audit; și daca ți-am făgăduit atunci, a fostă numai ca să te împac.

- Dacă tu, tată, nu poți să'mi dai, apoi sunt ne voit să cutrier tótă lumea până voiŭ găsi făgăduința pentru care m'am născut.

Atunci toți boerii și împăratul deteră în genuchi cu rugăciune să nu părăséscă împărăția; fiind-că, di ceaŭ boerii, tatăl tău de aci înainte e bĕtrân, și o să te ridicăm pe tine în scaun, și avem să'ți aducem cea mai frumósă împărătésă de sub sóre de soție; dar n'a fost putință să'l întórcă din hotărârea sa, ră mâind statornic ca uă pétră în vorbele lui; ear ta tă-sĕŭ dacă vĕdu și vĕdu, îi dete voie, și puse la cale să'i gătéscă de drum merinde, și tot ce'i trebuia.

Apoi, Fĕt frumos, se duse în grajdurile împără tesci, unde era cei mai frumoși armăsari din tótă