11
Sunt de mai multe dile cu voi și n'am să mă plâng de nici uă mâhnire. Mĕ voiŭ duce dară să'mi mai vĕd uădtă părinții și apoi m'oiŭ întorce ca să nu mĕ maĬ duc nici uă dată.
- Nu ne părăsi, iubitule; părinții tĕĭ nu mai trăiesc de sute de ani, și chiar tu, ducêndute, ne te mem că nu te vei mai întórce; remâi cu noi; căci ne dice gândul că vei peri. Tóte rugăciunile celor trei femei precum și ale calului, n'a fost în stare să'i potoléscă dorul părinți lor care ' l usca pe picióre. În cele mai după urmă, calul îi dise:
- Daca nu vrei să mĕ asculți, stăpâne, ceea ce ți se va întâmpla, numai din vină ta va fi. Am să ță spuiŭ uă vorbă, și daca vei priimi tocmeala mea, te duc înapoi.
- Priimesc, dise el, cu tótă mulțumirea, spune-o.
- Cum vom ajunge la palatul tatălui tĕŭ, să te las jos, și eŭ să mă întorc, de vei voi să rămâi măcar un césŭ.
- Așa să fie, dise el. Se pregătiră de plecare, se îmbrățișară cu femeile, și după ce și luară dioa bună, porni, lăsându-le sus pinând și cu lacrămile în ochi. Ajunseră în locurile unde era moșia Scorpieĭ; acolo găsiră orașe; pădu rile se schimbaseră în câmpii; întrebă pre unii și pre alții despre scorpie și locuința ei; dar îi respun seră că bunii lor auḑiseră de la străbunii lor pove stinduse de asemenea fleacuri.
- Cum se póte una ca asta? le dicea Fĕt-frumos, mai alaltă-erĭ am trecut pe aică; și spunea tot ce scia.
