Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/38

Această pagină nu a fost verificată

22

ratului nu se duse, ci remase acasă, prefăcênduse de astă dată că este bolnavă.

Argatul grădinei, cum se vĕdu eară singur, vru să se veseléscă și el ca toți slujitorii curței; însă, fiind că el nu se putea veseli de cât cu bidĭbiul seŭ, își chemă calul, se îmbrăcă cu alte haine: cerul cu stelele, își lăsă părul pe spate, încălică și călcă tótă grădina.

Când băgă de sémă că eară fărămase totul, se îmbrăcă cu hainele sale cele próste, și bocinduse, începu să drégă ceea ce stricase.

Ca și la ântêia dată grădinarul voind să'l cărpé scă, fu oprit de fata cea mai mică a împărătului, care ceruse flori, și care îi trimise duoi pumni de bani. Grădinarul se puse eară pe muncă și dădu grădina gata în patru septămâni.

Împăratul făcuse uă vĕnătóre mare, și fiind că scăpase de uă mare primejdie, ridică un chioăc în pădurea aceea, și chemase, ca să serbeze mântuirea sa, pre toți boerii și slujitorii curței la uă masă în fricașată ce pregătise acolo. Toți curtenii se dusese la chemarea împăratului, numai fiica sa rămase.

Fĕt-frumos, vĕdênduse eară singur, chemă calul, și voind să se veseléscă și dênsul, îmbrăcă hainele: cu sórele în pept, luna în spate și duoi luceferă în umeri, își lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul și'l încură prin grădină.

Atătă se stricase acum grădina, în cât nu mai era chip de a o drege. Ear daca vĕdu acesta el, în cepu a se tângui, se îmbracă iute cu hainele lui cele de argat, și nu scia de unde să încépă meremetul.