Pagină:Legende și basmele Românilorŭ.djvu/52

Această pagină nu a fost verificată

36

îi spuse că se duce să'lă caute, și chiar de a doua di vorbi cu frații lui ca să mérgă împreună pe urma hoțului și să'l prindă.

Frații săi prinseseră pismă pe el, pentru că fusese mai vrednic de cât dêngiĭ, și căutaŭ prilej ca să'l pérță; de aceea și voiră bucuros să mérgă. Éi se pregătiră și porniră.

Se luară, deci, după dîra sângelui și merse până ce eșiră la pustietate, de acolo mai merse până dete de uă prăpastie unde se și perdu dîra. Ocoliră împre giurul prăpastiei și vĕdură că dîra de sânge nu mai înainta. Atunci pricepură că în prăpastia aceea tre bue să locuéscă furul merelor.

Dar cum să se lase înăuntru? Porunciră numai de cât vârteje și funil gróse, și îndată se și gătiră. Le așeḑară, și se lăsă fratele cel mare; dară, dise el, când voiŭ scutura frânghia se mĕ scóteță afară; așa și făcură. După fratele cel mare să coboră cel midlociŭ, și făcu și el ca cel d'ântêiŭ, atâta numai că se lăsă ceva mai în jos.

Acum e rândul meu să mĕ las în prăpastie dise

Prăslea, vĕdênd că frații cei mari se codesc; când voiŭ mișca frănghia, voi mai mult să mă lăsați în josŭ; și după ce veți vedea că frânghia nu se mai duce la vale, să puneți pasnici se păzéscă, și când va vedea că frânghia se mișcă de lovesce marginile gro peĭ, să o tragă afară.

Se lăsă și cel mai mică din frați, și de ce mișca frânghia, d'aia îl lăsa mai jos, și'l lăsă, până ce vĕ dură că frânghia nu mai era întinsă, cum este când are ceva atărnat de vêrful ei.