37
Atunci frații ținură sfat și diseră: să așteptăm până ce vom vedea daca face vre uă isbândă, și a tunci or bine or reŭ de va face, să'l perdem, ca să ne curățim de unul ca dênsul care ne face de rușine.
Prăslea ajunse pe tĕrêmul ce alt, se uită cu sfială în tóte părțile și cu mare mirare vĕdu tóte lucrurile schimbate, pământul, florile, copacii, lighioni cu alte forme eraŭ p'acolo. De uă cam dată îĭ cam fu frică, dară îmbărbătându-se, apucă pe un drum și merse până dete de niște palaturi cu totul de aramă.
Nevĕdênd nici puiŭ de om, pe care să'l întrebe câte ceva, intră în palat ca să vadă cine locuia acolo.
În pragul ușei îl întâmpină uă fată frumușică, care dise:
- Mulțumesc lui Dumneḑeŭ că ajunseiŭ să mai vĕd om de pe tĕrêmul nostru. Cum a ajuns aice, frate, îl întrebă ea; aice este moșia a trei frați smer care ne-a răpit de la părinții nostrii, și suntem treĬ surori și fete de împărată, de pe tĕrêmul de unde ești tu.
Atunci el povesti în scurt tótă istoria cu merele, cum a rănit pe hoț, și cum a venit după dîra sân gelui până la grópa pe unde s'a lăsat în jos la ea, și o întrebă ce feliŭ de ómeni sunt smeiĭ aceia și daca sunt voĭnică.
Ea îi spuse apoi că fie care din smeĭ și-a ales câte una din ele, și le tot silesce să'i ia de bărbați; ear ele se tot împotrivesc cu fel de fel de vorbe, puindu'Ĭ se le facă câte în lună și în sóre, și eĬ se fac luntre și punte de le împlinescă tóte voile. - Ei sunt în adevĕr voinică, adăogă ea, însă cir2
