68
tarul curței cu capetele balaurului și se fălea că el îl omorîse, și ca să'l crédă își arăta hainele pline de sânge, făcu uă masă mare, ca să'l logodéscă cu fie-sa, și pusese în gând să facă uă nuntă, unde să che me pe toți împărații.
Când ajunse vitézul nostru la palat, împăratul cu voie bună ședea la masă; eară bucătarul, un țigan ne gru ca fundul căldărei și buzat, ședea în capul me sei pe șépte perne.
Cum ajunse la împăratul, îi dise voĭnicul:
- Prea înălțate împĕrate, am audit că óre-cine s'ar fi lăudat către Măria Ta că el ar fi ucis pe balaur. nu e adevărat, Măria Ta, eu sunt care l'am omorât;
- Minți, mojicule, strigă țiganul îngâmfat.
Și poruncea slujitorilor să'l dea afară. Împăratul, care nu prea credea să fie făcut țiganul astă voinicie dise:
- Cu ce poți dovedi disele tale, voinicule?
- Disele mele, respunse vitézul, se pot dovedi prea bine; porunciță numai ca mai ântêiŭ să se caute daca capetele balaurului, care staŭ colea la ivélă, aŭ și limbile lor.
- Să caute, să caute, dise țiganul.
Elu însă o cam băgase pe mănică, dar se pre făcea că nu'ĭ pasă.
Atunci căutară, și la nici unul din capete nu gă siră limbă; eară mesenii înmărmuriră, căcă nu scia ce va să dică asta.
Țiganul, care o sfeclise de tot, și care se căia de ce n'a căutat capetele în gură mai nainte de a le a duce la împăratul, strigă:
