Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/11

Această pagină nu a fost verificată
MIȘCAREA LITERARĂ ȘI ȘTIINȚIFICĂ

Seceta literară și științifică, sărăcia mișcăreĭ noastre literare contemporane e în afară de orĭ-ce îndoială, și de sigur, puținĭ se vor găsi carĭ să nege acest fapt, pe cît de trist pe atît de adevărat.

Nu-ĭ vorbă, în privința mișcăreĭ științifice propriu zise se vor găsi uniĭ carĭ nu ne vor da dreptate. Progresul științific al țăreĭ noastre, zic aceștia, e de netăgăduit. Numărul școalelor și al școlarilor crește necontenit, universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, o mulțime de tinerĭ ne vin din străinătate înarmațĭ cu toată știința europeană; n’ar fi decĭ nedrept de a vorbi de lipsa uneĭ mișcărĭ științifice la noĭ?

Neîndoelnic că ceĭ ce vor vorbi așa vor avea o mare doză de dreptate. Că instrucția se întinde la noĭ, — cam încet, nu e vorbă, dar totușĭ se întinde, — nu maĭ încape discuție; că universitățile noastre se îmbunătățesc foarte mult, e dejà maĭ puțin sigur, admitem însă și asta; — dar de aci și pînă la o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, maĭ e un pas și un pas foarte important. Pentru că aceea ce