deosibește maĭ ales o mișcare științifică într’o societate e entusiasmul, e iubirea desinteresată pentru știință atît din partea celor carĭ o predaŭ, cît și din partea celor carĭ o învață.
Cînd tinerimea cultă și entusiasmată venea din toate colțurile Germanieĭ pentru a asculta pe mariĭ ei dascălĭ Fichte orĭ Hegel, era de sigur o frumoasă mișcare științifică. Dorul de lumină și de adevăr însuflețea această tinerime; dorul de a răspîndi lumina și adevărul însuflețea pe marii ei învățațĭ.
Cînd bătrînul dascăl Gheorghe Lazăr dădea învățătură într’o casă veche prin crăpăturile căreea șuera vîntul de iarnă, ghemuițĭ de frig și el și ceĭ ce ’l ascultaŭ dar pătrunșĭ și unul și alțiĭ de acelașĭ dor de adevăr și de lumină pentru eĭ și pentru neamul lor, — era un început al uneĭ mișcărĭ culturale. Acest început era sărac, foarte sărac, dar era un început al uneĭ adevărate mișcărĭ literare și științifice și care a dat roade frumoase.
Azĭ însă, în cele maĭ multe cazuri, un profesor îșĭ dă ceasul lui regulamentar de muncă numaĭ pentru-că e plătit — și aceasta cînd nu poate să se eschiveze. Ceĭ ce învață, învață iarășĭ pentru-că n’aŭ încotro: trebue, să-șĭ facă o carieră, să ia o fată cu zestre și pentru asta trebue diplomă. Odată diploma luată, diplomatul asvîrlă cărțile în foc, uită ceea ce a învățat, afară doar de ceea ce îĭ cere meseria.
Azĭ, cînd dascălul dă învățătură numaĭ pentru leafǎ, cînd eleviĭ nu iaŭ învățătură decît pentru ca să ajungă să ia leafă, iar publicul nu învață de loc, — e cam greŭ de vorbit de o mișcare științifică în adevăratul înțeles al cuvîntuluĭ, orĭ cît s’ar fi întins în-
