Această pagină nu a fost verificată
110
A. Stavri
ÎNSPRE LUMINĂ
In fundul peștereĭ adîncĭ
E-un întuneric nesfîrșit;
De mult, acolo, printre stîncĭ
Un rug de iederă-ĭ sădit.
E-un întuneric nesfîrșit;
De mult, acolo, printre stîncĭ
Un rug de iederă-ĭ sădit.
Dar în pietriș, ne’ncins de soare,
Lăsat pustiuluĭ hain
I-s albe frunzele și moare
Rîvnind lumină, cer senin.
Lăsat pustiuluĭ hain
I-s albe frunzele și moare
Rîvnind lumină, cer senin.
De-abia prin stîncile’n ruină
Pătrunde’n boltă și te’nșală
Gălbuie geană de lumină:
Un fir subțire de beteală.
Pătrunde’n boltă și te’nșală
Gălbuie geană de lumină:
Un fir subțire de beteală.
Se’ntinde rugul să-l ajungă
Ș’o clipă frunzele să-șĭ scalde
În dulcea, fericita dungă
De raze vesele și calde.
Ș’o clipă frunzele să-șĭ scalde
În dulcea, fericita dungă
De raze vesele și calde.
Pe muchea pietrelor s’agață,
Cotește stavilĭ — și ’nainte:
Mînat de dragostea de viață,
De dorul soareluĭ fierbinte.
Cotește stavilĭ — și ’nainte:
Mînat de dragostea de viață,
De dorul soareluĭ fierbinte.
Tîrziŭ, dar tot i-ajung vlăstare
Sus, unde-ĭ peștera’n ruină —
Și ’nviorîndu-se răsare
La cer albastru, la lumină…
...............
Sus, unde-ĭ peștera’n ruină —
Și ’nviorîndu-se răsare
La cer albastru, la lumină…
...............
ARTUR STAVRI.
