seamănă maĭ mult a milogeală de flămînzĭ de cît a artă; și găsesc că ar fi păcat să ne ocupăm aci de eĭ și să ne întrebuințăm așa de rĕŭ acest ceas, pe care ’l avem la un an o-dată, de stat împreună. Să ’ĭ lăsăm să ’șĭ facă arta așa cum o înțeleg eĭ — efemeră pentru noĭ și fructiferă pentru dînșiĭ. Să zicem cu poetul: «non ragioniam di lor, ma guarda e passa,» și să trecem un moment la arta mare, senină și cinstită.
Anevoe ne dăm seamă de cît sunt de multe și complexe cauzele carĭ hotărăsc de ființa, puterea și felul de a lucra a unuĭ artist. Cu desvoltarea pe care aŭ luat-o astăzĭ chestiile biologice, și în special studiul ereditățeĭ, nu maĭ știĭ unde să te opreștĭ pe lanțul viețeĭ, în căutarea factorilor multipli și amestecațĭ, carĭ hotărăsc despre constituția și felul cuĭ-va de a fi.
Plecĭ de la un artist, bună-oară, voind să’țĭ daĭ seamă de cauzele carĭ aŭ determinat, așa și nu în alt-fel, energiea de care dispune, și dacă eșĭ din sfera individualitățeĭ luĭ, ca să ’ĭ cauțĭ afară, maĭ departe, resorturile secrete, te ducĭ mereŭ pe linia timpuluĭ în urmă și te pierzĭ într’un adevărat labirint, în amestecul generațiilor de străbunĭ, carĭ toțĭ aŭ lăsat ceva din personalitatea lor pe această rază de energie, oprită acum în artistul nostru, — ș’o urmăreștĭ cu mintea în încrucișările și învălmășagul altor raze, o urmăreștĭ mereŭ, trecĭ dincolo de hotarele raseĭ și ale spețeĭ, străbațĭ tot haosul amețitor al evoluțiilor viețeĭ de sute de miĭ de ani… Eĭ? și unde poțĭ să te opreștĭ și să zicĭ: În fine… de aicĭ aŭ răsărit și aŭ plecat toate, iată primul punct de mișcare, isvorul
