acelorașĭ elemente aduc degenerarea și moartea celulelor reproducătoare, stingerea speciilor.
Nemurirea dorită de om există prin urmare în lumea organică, dar nu așa cum șĭ-o închipuește omul simplu. Vieața individuală, conscientă, nu rămîne putere eternă de fapte, simțirĭ și cugetărĭ omeneștĭ, nicĭ amintire veșnică.
Nemurirea organică, singura posibilă, constă numaĭ în perpetuarea schimbărilor organice pe care vieața individuală le-a imprimat substanțeĭ reproducătoare. Nemuritoare sînt numaĭ urmările viețeĭ individuale care s’aŭ organizat în această substanță.
De oare ce multe din aceste urmărĭ pot foarte bine să fie fatale pentru nemurirea germenilor, omul viitoruluĭ, lăsînd la o parte nemurirea fantastică din «lumea cealaltă» va trebui să îngrijească din ce în ce maĭ mult de condițiile viețeĭ prezente, de care atîrnă nemurirea și progresul omenireĭ. Preocupat maĭ mult de cît astăzĭ de soarta «descendenților», el va căuta să înlăture toate cauzele de urmărĭ nenorocite ale viețeĭ, toate cauzele de degenerare a semenilor, pentru că fără îndoială degenerarea prezentuluĭ aduce degradarea și peirea viitoruluĭ, nimicirea pînă și a nemurireĭ «reduse» în care maĭ poate crede omul luminat.
G. PROCA.
