Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/445

Această pagină nu a fost verificată
Evoluţia familieĭ
135

care ĭe mama, fiul și fiica, fratele și sora. Totușĭ întrebuințarea acestor nume are alt înțeles de cum ar trebui să-l aĭbă de pe această formă familială; d. ex. Irochezul numește fiĭ pe toțĭ copiiĭ fraților săĭ, și aceștiea îl numesc tată; ĭeĭ între dinșiĭ se numesc frațĭ și surorĭ; pe copiiĭ surorilor, însă, Irochezul îĭ numește nepoțĭ și nepoate, și aceștiea îl numesc unchiŭ, ĭar copiiĭ Irochezului și aĭ fraților săĭ cu copiiĭ surorilor se numesc între sine verĭ. Irocheza numește fiĭ și fiice pe toțĭ copiiĭ surorilor sale, ĭeĭ o numesc mamă și între ĭeĭ se numesc frațĭ și surorĭ; pe aĭ fraților săĭ îĭ numește nepoțĭ, aceștiea o numesc mătușă, și copiiĭ ĭeĭ cu aĭ fraților ĭeĭ se numesc între sine verĭ. Acest sistem de inrudire nu-ĭ o formă goală, ĭel arată drepturĭ și datoriĭ reale, pe cari le aŭ membriĭ familieĭ, uniĭ către alțiĭ; și se găsește nu numaĭ la o mulțime de triburĭ indigene din America, dar și la multe triburĭ din Asiea. Acest fapt curios, că sistemul se găsește în continente deosebite și la popoare deosebite, ne arată importanța luĭ sociologică. Acest sistem de înrudire de la Irochejĭ ne trimete la o formă familială moartă la ĭeĭ, pe care însă o găsește Morgan la Hawaĭ și aiurea; dar fapt important: la Hawaĭ sistemul de înrudire nu se potrivește cu forma familială de la dînșiĭ, ci ĭe maĭ vechiŭ, și ne trimete la o formă familială moartă, dar care desigur a existat. Și Morgan după studiĭ îndelungate alcătuì ast-feliŭ evoluțiea familieĭ, dovedind că începutul familieĭ a fost o formă familială, în care, în lăuntrul unuĭ trib, ĭeraŭ relațiĭ sexuale neoprite, așa că fie-care bărbat ĭerà al fie-căreĭ femeĭ, și vice-versa.

În acest articol vom areta fazele, prin cari a trecut familiea de la starea cea maĭ de jos a omenireĭ pănă a-zĭ, precum și către ce formă tinde ĭea acuma. În alt articol vom areta o sumă de fapte cari dovedesc și la Romînĭ aceeașĭ evoluție, și cari arată sub o lumină cu totul deosebită originele poporuluĭ nostru.

***

A aflà însă formele prin cari a trecut familiea, de cînd genus homo s’a distins de celelante genurĭ de momițe, ĭe lucru greŭ, de oare ce nu putem aveà nicĭ acele urme cari ni le dă paleontologiea, anume fosilele. Familiea ĭe o formă socieală în perpetuă schimbare: o fază înlocuĭește pe alta, care aproape dispare: cum să putem noĭ găsi faza cea veche, cînd înnaintea