Mulțĭ, între cari cităm pe Letourneau și Kovalevschy, s’aŭ încercat a tăgăduì această fază a evoluțieĭ omeneștĭ, pe argumentul că chiar la animale vedem familiea monogamă saŭ poligamă. Aicĭ înse răspundem: cu toate că la animalele cele maĭ apropiate de om nu se găsesc horde, care să trăiască în promiscuitate, nu trebuie să uităm că fiecare feliŭ de animale a avut în această privință evoluțiea sa specială și că multe animale, înrudite foarte de aproape, trăĭesc unele în poligamie, altele în monogamie. La momițele cele maĭ aproape de om se află și speciĭ monogame și speciĭ poligame. Aceasta înse nu ne împĭedică de a admite, pentru strămoșiĭ selbatecĭ aĭ omenireĭ, pe treapta cea maĭ de jos a selbăticieĭ, existența promiscuitățeĭ în hordă. Cît despre groaza pentru relațiĭ sexuale incestuoase (între mamă și fiŭ, saŭ tată și fiică) n’avem nevoĭe să raționăm mult pentru a convinge pe cetitorĭ[1], cînd și astă-zĭ putem cità popoare, la cari se obicĭnuĭeaŭ asemenea relațiĭ incestuoase. Hearne ne spune despre Chippewaĭenĭ că mulțĭ din ĭeĭ fac copiĭ cu mamele lor, și că îșĭ ĭeaŭ adesea pe surorĭ și pe fĭice de soțiĭ. — Bancroft, după spusa lui Langs-
- ↑ Ar putea să se mĭere cine-va cum puteaŭ fi asemenea relațiĭ fără a pricinui groază celor din hordă. Respundem că omul pe atuncĭ ĭerà pe cea maĭ de jos treaptă a selbăticieĭ, decĭ maĭ nu ĭerà om, în senzul de a-zĭ al cuvîntuluĭ; și turmele de vite ne arată lipsa de asemenea dezgust, în privința relațiilor incestuoase, după părerile noastre de a-zĭ. La ĭeĭ, din contra, ĭeraŭ socotite ca singurele morale, și li se va fi părut nelegĭuit a aveà relațiĭ cu ceĭ din alte horde. Nu ĭeste și a-zĭ, pănă la un punct, ideea că ĭe rea căsătoriea cu ceĭ străinĭ de neamul nostru? Moțiĭ socot căsătoriea cu Unguriĭ saŭ chiar cu alțĭ Romînĭ, ca spurcată. Ĭeste o credință: că cel ce ĭea o străină, capătă ĭertare de păcat numaĭ dacă îl ung cu ceară și-ĭ daŭ foc. Bibliea zice: că fiiĭ lui D-zeŭ se spurcară, căsătorindu-se cu fiicele oamenilor. Apoĭ chiar în formele de familie maĭ superioare, despre care vom vorbì, o să vedem că la cele maĭ vechĭ forme de familie legăturile sexuale aŭ lọc tot între rude de sînge, dar numaĭ maĭ depărtate.
puternicĭ), din care s’a despărțit horda Adam, care ĭeraŭ «fiiĭ Elohimilor.» Maĭ tărziŭ mitul ne spune: că aŭ început fiiĭ luĭ D-zeŭ să ĭee pe fiicele oamenilor: va să zică o amintire de începerea căsătorieĭ în afară de hordă. [Vezĭ maĭ pe larg ce însamnă urieșiĭ cu cincĭ-zecĭ de capete și zeiĭ saŭ oameniĭ ermafrodițĭ — între care și Adam — după una din cele două povestirĭ amestecate la începutul Bibliei, P. Lafargue: Mitul luĭ Adam și-al Eveĭ în Die Neue Zeit. IX, Band. No. 34 și 35. 1880—91]. Cel dintăĭŭ sociolog, care-a căutat să dovedească faptul că, în hordele selbatice primitive a fost promiscuitatea, a fost Bachofen [cartea luĭ, intitulată «Das Mutterrecht», a ĭeșit în 1861]; ĭel a cercetat urmele presupuse din această stare în obiceĭurile religioase și în tradițiĭ, dar tot ce-a aflat ĭel se potrivește maĭ bine cu familiea grupă, despre care vom vorbi maĭ la vale.
