a fi domesticițĭ; păstoriea se începe, și cu dînsa se îndeletnicește bărbatul; laptele și carnea turmelor îl hrănește pe ĭel și pe familiea luĭ, maĭ bine și maĭ sigur de cît pescuitul și vînatul; lîna și pĭeile îl îmbracă mult maĭ bine. Din această cauză producțiea casnică, singură în stare de a hrănì familiea înnainte de îmblînzirea dobitoacelor, îșĭ pĭerde din însemnătate. La început turma a fost proprietate a gințeĭ; pe urmă însă încetul cu încetul a ajuns proprietate individuală; cel maĭ ghibacĭŭ și maĭ puternic, care se îngrijeà maĭ bine de turmă, care reușeà s’o înmulțească, ajunse proprietarĭŭ absolut al ĭeĭ. Nu facem aice istoriea proprietățeĭ individuale, decĭ nu vom stăruì asupra acestuĭ punct. — Tot acuma se începe și robiea. Păn’acuma hrana fiind greŭ de agonisit, pe dușman îl ucideaŭ orĭ îl primeaŭ tovarăș; odată însă ce începe paza turmelor și lucrarea lîneĭ, pĭeilor, etc., prinșiĭ pot fi folositorĭ, pot produce maĭ mult de cît consumă; de aceea în loc să omoare pe dușmaniĭ prinșĭ, maĭ bine îĭ pun să lucreze, îĭ fac robĭ; ĭcĭ păzesc turmele, lucrează pĭeile și lîna, etc.
Dar ce se întîmplă cu puterea femeeĭ? Iea șĭ-a trăit traĭul! Bărbatul ĭe acuma prin averĭ a-tot-puternic; și dacă femeea maĭ păstrează oare-care aureolă, asta e numaĭ în virtutea inerțieĭ. Dar forțele nouă puternice îĭ vor da lovitura capitală prin întocmirea familieĭ patriarhale. — De unde pînă acum centrul familieĭ fusese femeea, în jurul căreia staŭ ceĭalalțĭ membri, acuma ĭe bărbatul. Acesta adesea ĭe silit să se depărteze cu turmele de ginta luĭ și de a femeeĭ, ĭear femeea și copiiĭ trebue să-l urmeze. In ginta ĭeĭ, avea frațĭ și surorĭ cari o apăraŭ și ajutaŭ, acum nu maĭ are de cît pe bărbat; așà dar pe lîngă că-ĭ micșurată prin neînsemnătatea ĭeĭ economică de producătoare, apoĭ nicĭ nu mai ĭe la dînsa a casă adică în ginta ĭeĭ, alăturĭ cu surorĭ și frațĭ, cu nepoțĭ și nepoate. Și de aceea trebue să se supue: în Biblie Ruth zice: «Unde veĭ merge, voĭŭ merge și ĭeŭ, D-zeul tăŭ va fi D-zeul meŭ, poporul tăŭ va fi poporul meŭ.» Poate aceste izolărĭ la început ĭeraŭ numaĭ pentru scurt timp cum obișnuesc păstoriĭ, dar drumul ĭerà făcut.
Un lucru însă ĭe sigur: cu cît se înmulțeaŭ bogățiile, cu atîta maĭ mult se nășteà întrebarea, ce-ĭ de făcut cu averile? Cuĭ să rămîe? Copiilor tatăluĭ, orĭ copiilor surorilor luĭ? După sistemul vechĭŭ rămîneaŭ în ginta bărbatuluĭ, adică urmașilor de pe soră; va să zică: copiiĭ luĭ, pe cari acuma îĭ cunoșteà
