Incă din familiea păreche încep să ĭeasă fatal treĭ lucrurĭ: întăĭŭ, legătură între bărbat și femee începe a fi tot maĭ statornică; al doĭlea, bărbatul începe a fi proteguitoriul firesc al ĭeĭ și al copiilor luĭ; al treĭlea, începe a fi stăpîn asupra averilor, asupra femeeĭ și copiilor. Statornicirea patriarcatuluĭ nu s’a putut face de-o dată, ci numaĭ cu încetul, și adesea cu greutățĭ marĭ: femeea făcuse parte dintr’o gintă, care n’o putea lăsà în voĭea unuĭ străin; de altă parte, femeea ĭerà deprinsă cu neatîrnarea personală de bărbat, cu stăpînirea asupra copiilor, și nu putea răbdà așezarea uneĭ autoritățĭ personale, și nu puteà primì ideea că copiiĭ nu sînt aĭ ĭeĭ. De accea bărbațiĭ aŭ întrebuințat o sumă de mijloace pentru întemeierea putereĭ lor, mijloace cari s’aŭ generalizat sub formă de obiceĭurĭ și aŭ remas, ca urme, și după ce nu maĭ ĭerà nicĭ o nevoĭe de dînsele. Ast-felĭŭ de urme, faits de survivance, sînt următoarele: ceremoniile de nuntă, cari asemuĭesc furarea și clocirea.
Furarea femeeĭ se observă la uniĭ selbatecĭ, dar se manifestă maĭ cu seamă în familiea păreche, și urmează cu stabilirea patriarcatuluĭ. Urme, măcar simbolice, din acest obiceĭŭ aŭ remas la foarte multe popoare vechĭ și nouă. — La Romanĭ, pe mireasă o ridicà pe sus, ca să nu atingă pragul, cînd intrà în casa bărbatuluĭ. Chĭar a-zĭ, în țara Galilor (Walles) ĭe obiceĭŭ că ruda cea maĭ de aproape a mireluĭ, în fruntea maĭ multor călărețĭ, vine ’n satul mireseĭ; aceasta ĭe încunjurată de rude și prietenĭ. Trimesul mireluĭ cere să i se dea fata pețită; i se respunde că nu vor să ĭ-o dea; se începe o luptă prefăcută, trimeșiĭ înving, răpesc fata și fug cu dînsa. Cînd răpirea ĭerà chĭar serioasă și nu un joc, aduceà după sine dușmăniĭ și lupte, cari se sfîrșeaŭ prin împăcare și despăgubire pentru fata răpită. Se înțelege că, de obiceĭŭ înnainte de luptă, chiar se căutà a se împăcà, și ĭeată decĭ cum din răpire s’a ajuns la cumpărare și pe urmă la darurĭ din partea mireluĭ, remînînd răpirea numaĭ ca o comedie. Acest obiceĭŭ ĭerà aṣà de bine înrădăcinat la Greciĭ din timpurile eroice, în cît Homer numește pe fete «aducătoare de boĭ», căcĭ părințiĭ le vindeaŭ pe asemenea animale. La Evreĭ vedem pe Iacob slujind pentru Liea și Rahela patru-spre-zece anĭ. La Slavĭ în general și la Rușĭ pe lîngă că mireluĭ îĭ zic «dușman» îĭ maĭ zic și «negustoriŭ» ĭear mireseĭ «marfă». Acela-șĭ obiceĭŭ ĭe în Indiea, și în
