Această pagină a fost verificată
TOAMNĂ
(Fără ritm)
Sĕ ’nvăluĭe zarea în ceață gălbuĭe.
Tăcere-ĭ în zorĭ, — cînd soarele suĭe —
Și-amurgu-ĭ maĭ trist. Nicĭ stele, nicĭ lună
Și bĭetele frunze prind să roșească, —
Pe sus, cocoriĭ plîngînd sĕ adună
Și ’ncing în albastru o horă nebună…
Tăcere-ĭ în zorĭ, — cînd soarele suĭe —
Și-amurgu-ĭ maĭ trist. Nicĭ stele, nicĭ lună
Și bĭetele frunze prind să roșească, —
Pe sus, cocoriĭ plîngînd sĕ adună
Și ’ncing în albastru o horă nebună…
Și tot maĭ lămurit, maĭ viŭ, sĕ însamnă
În plînsul singurătățeĭ de toamnă,
Adînca mîhnire a viețeĭ ce moare…
Ĭe-o agonie de visurĭ, de vară,
Ĭe-un suspin lung de veștedă floare —
În galbenul șes — în mîndre răzoare.
În plînsul singurătățeĭ de toamnă,
Adînca mîhnire a viețeĭ ce moare…
Ĭe-o agonie de visurĭ, de vară,
Ĭe-un suspin lung de veștedă floare —
În galbenul șes — în mîndre răzoare.
Și-auzul prinde cu ’ncetul să cearnă
Un ciripit trist, un șuĭer de ĭearnă…
Colo, răchita la vînt sĕ îndoaĭe,
Icĭ, plînge apa în streșinile vechĭ —
Ĭar bĭetele foĭ blînd tremură ’n ploaĭe:
Ca freamătul ud de-aripe greoaĭe…
Un ciripit trist, un șuĭer de ĭearnă…
Colo, răchita la vînt sĕ îndoaĭe,
Icĭ, plînge apa în streșinile vechĭ —
Ĭar bĭetele foĭ blînd tremură ’n ploaĭe:
Ca freamătul ud de-aripe greoaĭe…
I. PĂUN.
