călătorește, și, cît se pare de curată și de transparentă, ea poartă într’însa cîte-ceva din fie care piatră pe care a lunecat, din fie care pătură de pămînt prin care a trecut; și este primul vestitor al unuĭ torent mare, care o urmează; el vine, sparge stînca, și croindu’șĭ matcă largă în luminiș, se duce să adape lanurile, să scalde pămîntul însetat, și crește, crește mereŭ… eată’l fluviŭ falnic între malurĭ înflorite, isvor vecĭnic de vieață și de fertilitate!
Tot așa, dedesuptul luptelor surde pentru existență, palpită și se multiplică, se desvoltă vitalitatea și forța intelectuală a omenireĭ. Nenumăratele nevoĭ și greutățĭ ale acestuĭ continuŭ răsboĭ, sorb și consumă o bună parte din capitalul rulant al energieĭ noastre. Aceasta este partea foculuĭ, cum se zice; iar ceea ce covîrșește, prisosul — se limpezește și ’șĭ face loc să iasă la iveală, să strălucească la lumină, să îmbrace forma eternă a arteĭ, în înțelesul larg și umanitar al cuvîntuluĭ.
Și atuncĭ, tu artist, în care s’a strîns și bate o arteră din vasta energie a raseĭ și a neamuluĭ din care facĭ parte, deviĭ o piesă de o escepțională însemnătate în rulajul și deslănțuirea formelor noastre de viață. Ia seama, am avea dreptul să’ĭ spunem noĭ, gloata prinsă și măcinată în acest angrenaj orb al luptelor de rînd, ia seama, tu eștĭ depositarul uneĭ comori sfinte de gîndurĭ curate și de emoțiunĭ intense, carĭ fac parte din noĭ, din tot ce-am avut noĭ maĭ bun, maĭ demn și maĭ nobil în sbuciumatele noastre inimĭ. Privește, înaintea ta, atîtea suflete obidite și însetate, așteaptă isvorul limpede și bine-făcător, la care să se adape și să se răcorească. Tu poțĭ altera
