în vibrare cutare saŭ cutare parte din organizația noastră psicofisiologică, ele pot, în inconștiența și nepăsarea lor, să hrănească, să fortifice și să scoată la lumină fodul răŭ din patrimoniul ereditățiĭ noastre, și să slăbească pe cel bun. Însășĭ educația intențională, pînă acum este așa de nesigură și de stîngace în procedeurile eĭ, că de multe orĭ ajunge la resultate cu totul străine de intențiile cu carĭ lucrează. Singur artistul trage la țintă în sufletele noastre. El ochește și dă cu intenție într’un anumit punct, și pune în vibrare un anumit șir de celule nervoase, de ondulațiĭ emoționale, ș’atuncĭ toată viața, toată energia noastră gravitează spre acest punct; toate cele-alte părțĭ bat maĭ încet, parcă și suspendă funcționarea, și noĭ trăim maĭ ales prin această parte ațîțată de artist. El poate, prin obscenitățile și brutalitatea arteĭ luĭ, să recheme din fundul inconștientului și să pue în lumină și activitate partea de moștenire pe care o avem de la ceĭ maĭ depărtațĭ strămoșĭ aĭ noștri, el poate să ne amărască și să ne slăbească prin descurajarea și scepticismul luĭ, după cum poate să evoace și să ridice în noĭ tot ce avem maĭ bun, maĭ altruist, maĭ generos, să ne umple de tot entuziasmul, simpatia și mila ce s’ar răsfrînge din operile luĭ; căcĭ de pe fie-care operă de artă, pe care o admirăm, se degajează o forță nouă, care se introduce în ecuația forțelor noastre, și iea acolo o parte cu atît mai însemnată și maĭ activă, cu cît ne-a emoționat maĭ adînc. Noĭ gîndim și trăim prin tot ce am primit și am dospit în pasta noastră creditară.
Cît de important e dar, ca artistul să se pătrundă de rolul luĭ mare și de puternica înrîurire, pe care
