Această pagină nu a fost verificată
44
A. Vlahuţă
durere e numaĭ în acest titlu: «O fată tînără pe patul morțiĭ!» Eată cum crede poetul c’ar vorbi această fată despre durerea eĭ:
«Ca robul, ce cîntă amar în robie,
Cu lantul de brațe, un aer duios,
Ca rîul, ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mĭ de moarte eŭ cînt dureros.
Cu lantul de brațe, un aer duios,
Ca rîul, ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mĭ de moarte eŭ cînt dureros.
Un crin se usucă și ’n lăturĭ s’abate
Cînd ziua e rece și cerul în norĭ.
Cînd soarele ’l arde, cînd vîntul îl bate.
Cînd grindina cade torente pe florĭ.
Cînd ziua e rece și cerul în norĭ.
Cînd soarele ’l arde, cînd vîntul îl bate.
Cînd grindina cade torente pe florĭ.
Așa făr’de veste pe zilele mele
O soartă amară, amar a bătut.
Și ast-fel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mĭ de moarte d’o dat’am căzut.
O soartă amară, amar a bătut.
Și ast-fel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mĭ de moarte d’o dat’am căzut.
Abea ’n primă-vară cu zilele mele,
Plăpîndă ca roa abea am ajuns;
Atuncea cînd cîntă prin florĭ filomele,
Și-o crudă durere adînc m’a pătruns.
Plăpîndă ca roa abea am ajuns;
Atuncea cînd cîntă prin florĭ filomele,
Și-o crudă durere adînc m’a pătruns.
Amară e moartea, cînd omul e june,
Și ziua frumoasă și traiul e bun,
Cînd pasărea cîntă, cînd florile spune
Că viața e dulce și n’are suspin.
Și ziua frumoasă și traiul e bun,
Cînd pasărea cîntă, cînd florile spune
Că viața e dulce și n’are suspin.
Să moară bătrînul, ce fruntea înclină,
Ce plînge trecutul de anĭ obosit,
Să moară și robul ce ’n lanțurĭ suspină,
Să moară tot omul cu suflet sdrobit;
Ce plînge trecutul de anĭ obosit,
Să moară și robul ce ’n lanțurĭ suspină,
Să moară tot omul cu suflet sdrobit;
Iar eŭ ca o floare, ce naște cînd plouă,
Creșteam în de pasărĭ suave cîntări;
.........................»
Creșteam în de pasărĭ suave cîntări;
.........................»
